Vino! (Claudiu Lulciuc)

Poate ca nimeni nu te-a invitat la Biserica in ultima vreme…

Iata-ma cu toata sensibilitatea pe care as putea sa o arat fata de tine si-al tau suflet. As vrea sa ma crezi si sa stii ca imi pasa. Imi pasa de tine. Nu ti-am scris aceste randuri pentru ca vreau sa fiu rau cu tine. Nu. Nicidecum! N-am asternut sufletul meu inaintea ta in zadar. Aceasta este expresia iubirii mele pentru tine. Imi pasa si as vrea sa iti vorbesc despre ceea ce imi da nadejde, curaj si liniste cu privire la ziua de maine si la vesnicie. As vrea sa iti vorbesc despre Dumnezeu. As vrea sa te invit la Biserica. Vino!

Prietene stiu ca acum, cand citesti aceste randuri, initiativa mea iti pare cel mai probabil deplasata. Am stiu ca risc aceasta. Am stiu ca risc sa fiu privit drept fanatic. Am stiut ca risc instrainarea ta fata de mine. Am stiut ca risc sa fiu privit ca unul care nu stie ce-i viata. ..Si nu sunt nebun sa risc toate acestea in zadar. Am riscat si risc totul pentru ca stiu ca aceasta invitatie este cu mult mai valoroasa decat imaginea mea. Iar daca ti-as fi coleg, sau chiar prieten, fara sa iti spun aceste cuvinte… as fi intr-adevar un ipocrit. As fi un egoist. As pastra pentru mine tot ce e mai valoros aici si-n vesnicie… Dar iata-ma ca nu sunt nici ipocrit nici rautacios. Tot ce am cunoscut mai bun in lumea aceasta vreau sa iti ofer si tie. Vreau sa-ti vorbesc de Dumnezeu si vesnicie. Vino!

Te rog sa primesti aceasta invitatie ca si atunci cand acestea ar fi ultimele mele cuvinte. Te rog sa primesti aceasta invitatie ca si cand ea ar fi ultima mea dorinta. Pentru sa stiu ca pretuiesti viata; pentru ca stiu ca te iubesti si iubesti sa fii iubit iti spun cu bucurie astazi: “Vino!”

Un crestin bucuros de harul mantuirii,

Claudiu Lulciuc

www.asculta.ro